Sâmbătă, 29 septembrie, în cadrul celui de al patrulea Maraton Internațional Chișinău, va avea loc o întâlnire cu niște călători unici și extraordinari din Rusia. Stelele clubului rus „7 Vârfuri” își vor împărtăși experiența de călătorie cu mult peste limitele capacităților umane.

Clubul „7 Vârfuri” este o asociație de alpiniști, care au escaladat cele mai înalte picuri de pe 6 continente: Chomolungma sau Everest (Asia), Aconcagua (America de Sud), McKinley (America de Nord), Kilimanjaro (Africa), Elbrus și Mont Blanc (Europa), Masivul Vinson (Antarctica), Kosciuszko (Australia) sau Piramida Carstensz (Australia și Oceania).

Olga Rumeanțeva - călătoare, alpinistă, fotograf, blogger, ghid montan, snowboardistă, schioară, roller, biciclistă, alergătoare de trail, participantă la maratonuri, plonjoare. Olga a escaladat toate continentele. De una singură a reușit să realizeze programul “7 Vulcani”: a escaladat cei mai înalți vulcani de pe fiecare continent, devenind pentru acel moment (2013) a treia persoană din lume și prima din Rusia, care să încheie cu succes acest program. În plus, a reușit să stabilească un record mondial de viteză. Olga este organizatorul unor excursii unice în colțurile cele mai îndepărtate și mai puțin vizitate ale planetei: Insulele Kurile, Patagonia, insulele arhipelagului Noua Guinee, Antarctica, misterioasele țări din Africa Centrală. Ea a organizat escaladarea în craterul vulcanului activ Nyiragongo (Congo), spre cel mai mare lac de lavă din lume.

Olga va prezenta o perspectivă feminină (lucru rar întâlnit) asupra aflării la latitudini mai mari: va vorbi despre escaladările sale din Antarctica și despre participarea la expediția de schi feminin (!) la Polul Nord.

Vladimir Cotlear – alpinist, ghid montan, pasionat de schi alpin, pescuit subacvatic, plimbare cu barca, box thailandez, arte marțiale, fotografie și filmare outdoor. Vladimir de două ori a cucerit cel mai înalt punct de pe Pământ – Everest, de 6 ori a fost pe vârful Vinson din Antarctica, de 13 ori a escaladat giganticul Aconcagua din America de Sud, peste 100 de ori a urcat pe vârful Elbrus, de unul singur a traversat cu barca din Marea Azov în Marea Neagră, a trecut cu caiacul cea mai mare mlaștină din lume (570 km!), aflată în Brazilia. Munca sa de operator poate fi apreciată în filmul lui Valdis Pelšs „Gena Înălțimii”.

Vladimir ne va povesti cum, totuși, e posibil de ajuns pe Everest și ne va vorbi despre singurătate în nesfârșita junglă din America de Sud.

De ce sunt ghidați acești oameni? Ce scopuri au și cum și le stabilesc? Cum fac față situațiilor excepționale? Ce înseamnă eforturi ieșite din comun? De ce le trebuie toate astea? Spectatorii vor putea pune aceste întrebări în direct oaspeților noștri.

Întâlnirea va avea loc pe 29 septembrie 2018 în PMAN, zona food-court din cadrul Maratonului Internațional Chișinău, între orele 11.00 - 14.00. Accesul este gratuit. Vă îndemnăm să veniți din timp, numărul de locuri comode este limitat.

Apropo, duminică, Olga și Vladimir vor participa la Maraton! Alergăm împreună? Veniți la această întâlnire și înscrieți-vă la Maraton. Mai aveți timp la dispoziție!

Organizatori: Clubul Alpin din Republica Moldova și Exitpoint.md, partener oficial al clubului „7 Vârfuri” în Moldova.

Eveniment susținut de partenerii: Clubul „7 Vârfuri”, asociația sportivă Sporter.

Suport informațional: Sporter.md, OmActiv, kp.md,

Pentru detalii telefonați: 069150923, e-mail: info@exitpoint.md